CRACIUNESTI: Autoutilitara cu numere de Ungaria, incarcata cu 12.000 pachete cu tigari, abandonata de contrabandisti

Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat dintr-o autoutilitara marca Volkswagen cu numere de Ungaria, 12.000 pachete de tigari fara timbru fiscal si de provenienta Duty-Free, in valoare de 140.400 lei.

In data de, 11 mai a.c., la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei, judetul Maramures, s-a declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari de provenienta extracomunitara, in zona de competenta.

Astfel, in jurul orei 04.25, politistii de frontiera au observat o autoutilitara care se deplasa de la linia de frontiera spre interiorul tarii, pe directia localitatii Craciunesti, al carei sofer a oprit imediat, a abandonat autovehiculul pe o strada secundara si a fugit.

S-au luat masuri de monitorizare a zonei, in vederea identificarii si retinerii persoanei care a fugit, iar cand s-au apropiat de vehicul au observat mai multe colete voluminoase in interiorul mijlocului de transport care contineau tigari.

Drept urmare, vehiculul cu numar de inmatriculare specific Ungariei, incarcat cu baxurile cu tigari a fost condus la sediul institutiei unde in urma inventarierii coletelor, s-a constatat ca acestea contin 12.000 pachete tigari, fara timbru fiscal si de provenienta Duty-Free, in valoare de 140.400 lei.

Totodata, autoutilitara marca Volkswagen Crafter, in valoare de 29.400 lei, a fost confiscata in vederea continuarii cercetarilor.

In cauza, se efectueaza verificari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si trecere frauduloasa a frontierei de stat, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, urmand ca la final sa fie luate masurile legale ce se impun.

Editorialul de sambata: DEX–ul, sexul si cultura la romanii din post–tranzitie (IX)
Citeste
CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES: Dezbatere cu mediul de afaceri din judet, pe tema acordarii voucherelor de vacanta si angajatilor din sectorul privat
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.