Un copil de 10 ani a sunat la 112 si a spus ca cineva il omoara

Ieri, 15 ianuarie, la ora 10.03, un baiat a alertat politia, prin numarul unic apeluri de urgenta 112, ca a fost sechestrat pe raza municipiului Sighetu Marmatiei. Apelantul striga dupa ajutor, precizand ca cineva il omoara, apoi a inchis telefonul. Imediat politistii din municipiu au format echipe de cautare si au demarat de urgenta activitatile specifice pentru gasirea si salvarea baiatului.

Politistii l-au cautat pe baiat in mai multe zone de pe raza municipiului. Dupa mai multe incercari de apelare a numarului de telefon de pe care s-a efectuat apelul la 112, nereusite datorita faptului ca telefonul parea inchis, la un moment dat telefonul a sunat, insa persoana care a raspuns nu a rostit nici un cuvant. Intrucat se auzea galagie, politistii au concluzionat ca este posibil ca apelantul sa se afle in incinta unei unitati de invatamant sau intr-un local public.

In mai putin de doua ore politistii l-au gasit pe baiat. Acesta se afla in siguranta, la unitatea scolara unde studiaza, politistii stabilind ca fapta relatata prin apelul de urgenta nu exista. Totodata, s-a stabilit ca dupa ce a efectuat apelul in timpul pauzei, elevul si-a setat telefonul pe mod avion si nu a mai putut fi contactat.

Baiatul, in varsta de 10 ani, mama acestuia precum si invatatoarea copilului au fost condusi la sediul politiei. Conform prevederilor O.UG. 34/2008 actualizata si Legii nr. 61/1991, politistii au aplicat doua sanctiuni contraventionale, una in valoare de 2000 parintilor si una in valoare de 200 de lei invatatoarei.

Sunati intotdeauna la 112 doar in caz de urgenta! Nu apelati 112 pentru a face glume sau farse! Politistii angrenati in cautarea unor prezumtive victime sunt aceeasi care trebuie sa intervina pentru solutionarea cazurilor reale sesizate! De asemenea, alertarea falsa a agentiilor specializate de interventie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 1500 si 5000 de lei.

Unde vor fi amplasate aparatele radar joi, 16 ianuarie, pe drumurile din Maramures
Citeste
Furnizarea apei, sistata temporar pe o strada din Recea
Citeste
Articol preluat de pe actualmm.ro. Citeste tot articolul aici.