Si castigatorul este… Inteligenta Artificiala

Pentru prima oara in istorie, termenul inteligenta artificiala a fost folosit in anul 1955, de catre omul de stiinta John McCarthy. Dupa acest eveniment, dar chiar si inainte, au existat momente marcante in privinta acestei descoperiri stiintifice. Este vorba despre descoperiri la intervale mari de ani, dar care au avut o contributie la ceea ce experimentam cu totii astazi.

Din anul 1985 dateaza NetTalk, care invata sa pronunte cuvinte, iar in 1993 matematicianul Vernor Vinge lanseaza conceptul de singularitate tehnologica, care defineste cum este influentata specia umana de progresul tehnico-stiintific. Intr-un articol publicat in acelasi an, acesta afirma ca in 30 de ani vor exista mijloacele prin care va fi posibila crearea inteligentei supraumane si ca imediat dupa realizarea acestui lucru era umana se va sfarsi. Aceasta eliminare a omului din peisaj face referire la posibilitatea ca anumiti androizi sa desfasoare activitati care in mod normal sunt identificate ca fiind exclusiv umane. Un mare salt in acest sens a avut loc in anul 1997, cand supercomputerul IBM Deep Blue l-a infrant pe campionul mondial la sah Garry Kasparov. Ca urmare a acestui eveniment a izbucnit un scandal, dar adevarul din spatele victoriei a ramas ascuns. A urmat chiar si lansarea unui documentar focusat pe perspectiva lui Kasparov asupra meciului. Tot in lumea jocurilor a avut loc o noua victorie in anul 2016, apartinand programului AlphaGo, creat de Google. De aceasta data infrantul a fost tot un campion mondial, Lee Sedol, cunoscut pentru iscusinta sa in ceea ce priveste jocul Go. Acesta este un joc de masa asemanator cu sahul, care implica acelasi numar de jucatori, dar se diferentiaza prin numarul mai mare de posibile miscari si prin dificultatea evaluarii acestora. In ciuda gradului mai mare de dificultate, AlphaGo a infrant inteligenta umana, marcand astfel una dintre cele mai importante descoperiri din istoria inteligentei artificiale. Si anul 2017 s-a incheiat cu un eveniment marcant in care inteligenta artificiala si-a spus din nou cuvantul. Patru dintre cei mai buni jucatori de poker din lume au simtit pe propria piele senzatia unui fiasco nemaiexperimentat pana atunci. Intr-un maraton de 20 de zile desfasurat in Pittsburgh, Libratus, un program creat de Universitatea Carnegie Mellon, a obtinut victoria remarcabila, considerata de catre inventatori drept semnificativa din punct de vedere statistic si nu pur si simplu o chestiune de noroc. Campionii infranti au declarat ulterior ca Libratus s-a dovedit a fi un oponent mai tenace decat era preconizat si ca afirmatia conform careia mereu este ceva de invatat de la jucatorii de top se aplica si in aceasta situatie.

Exceland deja in 3 jocuri strategice, inteligenta artificiala inainteaza cu pasi repezi spre un viitor care in momentul de fata nu poate fi decat imaginat si chiar de temut din anumite puncte de vedere. Confruntarea strategica a jucatorilor experimentati sau luarea unor masuri de precautie in fata unor castiguri iminente au fost dintotdeauna metode prin care cazinourile au cautat sa creasca sansele de a excela in aria lor de expertiza. Dar chiar si intr-un domeniu in care lucrurile nu pot fi tinute mereu sub control, viitorul pare sa aduca mai multa hotarare din partea oponentului devenit acum inuman. Tot in ceea ce priveste pokerul, exista oameni in istorie care i-au facut pe proprietarii de cazinouri si pe angajati sa se teama de pierderea controlului asupra rezervelor de bani si a viitorului afacerii lor, datorita abilitatilor lor de a folosi trucuri specifice si poate pentru ca au fost mai norocosi decat altii. Unul dintre acestia a fost Joseph Jaggers, care a castigat 1,5 milioane de franci in doar 3 zile la roata de la Monte Carlo. Acest lucru i-a determinat pe crupieri sa schimbe aruncarea mingii in directia opusa. Astazi, teama ca anumite forme de inteligenta artificiala ar putea goli fondurile de bani nu se aseamana cu provocarile resimtite in confruntarea cu o persoana, dat fiind ca este vorba despre ceva mai nesigur si mai vulnerabil, desi creat tot de mintea si capacitatile umane. Cert este ca dezavantajele ar putea fi vazute doar in cazul unei extinderi a utilizarii lor.

Marile provocari apar atunci cand descoperirile isi fac loc in traiul de zi cu zi, departe de competitiile de sah, go sau poker. Introducerea inteligentei artificiale in arii in care nu ne-am fi putut imagina niciodata ca s-ar putea lipsi de prezenta umana, un bun exemplu fiind zona transporturilor, ridica adesea intrebari, iar una dintre cele mai importante ar fi, care e castigatorul in aceasta situatie?

In Ungaria continua manifestatiile impotriva "legii sclaviei"
Citeste
Vezi care este starea vremii si a drumurilor in Maramures
Citeste
Articol preluat de pe actualmm.ro. Citeste tot articolul aici.