Scene de agresiune maxima in baia mare

Barul ,,La Cufoianu" din Baia Mare de pe strada Victoriei a gazduit zilele trecute un ofiter al Serviciului de Actiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures.

Acesta, dupa ce s-ar fi atins de licorile lui Bacchus, ar fi devenit euforic si plin de adrenalina. Si cum adrenalina trebuia descarcata, politistul agresor si-ar fi revarsat amarul incarcat de palme si pumni asupra unui biet client nevinovat, aflat si el in bar.

Clientul, nefiind la fel de indopat si anabolizat ca politistul agresor, a ales, fara voia lui sa incaseze loviturile salbatice ale acestuia.

IPJ Maramures, in buletinul de presa, trece sub pres acest nefericit eveniment.


Intrebam institutia: unde ne-am putea bea cafeaua fara sa fim batuti de mascati?

ACTUALIZARE – IPJ Maramures reactioneaza

"Doua persoane care au fost implicate intr-o altercatie, ieri, intr-un local public din municipiul Baia Mare, au fost sanctionate contraventional de politisti. Intrucat una din persoanele implicate in altercatie este agent de politie, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificari prin compartimentul abilitat. La finalizarea acestora vor fi dispuse masurile care se impun" a declarat pentru baiamare24.ro, Cecilia Grozavu purtator de cuvant al IPJ Maramures.

In loc de concluzii

Nu putem sa nu ne intrebam de ce totul s-a finalizat doar cu sanctiuni si nu cu dosar penal pentru infractiuni contra ordinii si linistii publice? Ce spune legea la Capitolul I, art. 371: – Tulburarea ordinii si linistii publice

Fapta persoanei care, in public, prin violente comise impotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenintari sau atingeri grave aduse demnitatii persoanelor, tulbura ordinea si linistea publica se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Specialistii spun ca in acest caz s-a gresit pentru ca din 100 de astfel de fapte, 99 sunt fapte penale iar una ramane pentru "cunoscuti". Acestia sustin ca procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare ar trebui sa se sesizeze din oficiu pentru a vedea daca nu cumva inclusiv politistii care au intervenit au gresit sau nu incadrarea faptei.

  • foto – arhiva

Crima in doi pasi in Baia Mare: l-au batut pana l-au omorat
Citeste
Contul de Instagram al Simonei Halep a fost spart de hackeri
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.