Sase persoane, implicate in scandalul din baia mare, retinute de politisti pentru 24 de ore

In urma interventiei la scandalul sesizat ieri dimineata la o unitate hoteliera din Baia Mare, politistii au intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunilor de tulburarea ordinii si linistii publice si incaierare si au demarat de urgenta activitatile specifice pentru identificarea tuturor persoanelor implicate si luarea masurilor legale.

Activitatile de cercetare si documentare efectuate de politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei municipiului Baia Mare au dus la identificarea a sapte barbati, cu varste cuprinse intre 24 si 52 de ani, implicati in altercatie. Doi dintre acestia au depus plangere sub aspectul comiterii infractiunii de lovire sau alte violente. Datorita leziunilor suferite, unul dintre ei, in varsta de 37 de ani, a ramas internat la spital pentru investigatii medicale.

In baza probatoriului administrat de politisti, fata de ceilalti sase barbati a fost dispusa azi masura retinerii pentru 24 de ore.

De asemenea, politistii continua verificarile pentru a stabili daca administratorul societatii comerciale si angajatii societatii specializate de paza au respectat prevederile art. 2, pct. 35 din Legea Nr. 61/1999 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice si ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, urmand ca in functie de cele constatat sa fie dispuse masuri legale.

Citeste si

Catedrala Episcopala a fost plina in noaptea dintre ani
Citeste
VIDEO
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.