S-A ALES CU DOSAR PENAL: Retinut dupa ce a fost prins de trei ori la volan, fara permis

Ieri, 22 iunie, politistii Biroului Rutier Baia Mare au dispus retinerea pentru 24 de ore a unui tanar depistat pentru a treia oara conducand un autoturism pe raza municipiului, fara a detine permis de conducere.
In fapt este vorba despre un tanar de 27 de ani, domiciliat in Timisoara. Autoturismul condus ieri de acesta a fost depistat pe strada Transilvaniei din municipiul Baia Mare. Tanarul, care nu poseda permis de conducere si nici nu a posedat vreodata, a fost testat cu aparatul etilotest constatandu-se ca nu se afla in stare de ebrietate.
In baza probatoriului administrat, politistii au luat masura retinerii pentru 24 de ore, tanarul fiind introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures. Pe numele acestuia a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

Tot ieri, politistii din Sighetu Marmatiei si cei din Desesti au intocmit dosare penale dupa ce au depistat in trafic doua persoane care au comis infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice. Astfel, un barbat din Rona de Sus este cercetat pentru conducerea unui vehicul de catre o persoana aflata in stare de ebrietate, iar un barbat din Desesti este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu detine permis de conducere.

Politistii reamintesc ca vor lua masuri ferme de fiecare data cand vor identifica pe drumurile publice persoane care pun in pericol siguranta participantilor la traficul rutier.

Articolul S-A ALES CU DOSAR PENAL: Retinut dupa ce a fost prins de trei ori la volan, fara permis apare prima data in Stiri din Maramures - Vasile Dale.

GALERIE FOTO: Drumul Judetean Vadu Izei – Sacel inundat
Citeste
CUPSENI: Depistat de politisti la scurt timp dupa ce a sustras bani dintr-o locuinta
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.