MARAMURES: Primarita din Baiut a refuzat suma de 10.000 de lei cu titlu de mita si a sesizat DGA (actualizare)

In data de 21.09.2023, in urma activitatilor specifice si in baza ordonantelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, politistii anticoruptie ai Serviciului Judetean Anticoruptie Maramures au pus in executare un mandat de aducere vizand o persoana fara calitate speciala, pentru comiterea infractiunii de dare de mita.

Din materialul de urmarire penala au rezultat probe care fundamenteaza presupunerea rezonabila ca, in cursul anului 2023, aceasta, in calitate de administrator al unei societati comerciale cu obiect de activitate in domeniul amenajarilor silvice, i-a oferit suma de 10.000 de lei si un recipient continand parfum primarului unei comune din judetul Maramures (martor-denuntator in cauza – Viorica Maciuc – PNL) solicitandu-i in schimb sa faciliteze atribuirea unui contract de prestari servicii privind intocmirea documentatiei necesare in vederea reinnoirii/prelungirii valabilitatii amenajamentului silvic vizand o suprafata de teren impadurit apartinand comunei respective, catre societatea comerciala pe care o administreaza.

Persoana a fost retinuta pentru o perioada de 24 de ore, fiind prezentata Tribunalului Maramures, cu propunere de arestare preventiva. In cursul zilei de astazi, 22.09.2023, judecatorul de drepturi si libertati a dispus masura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.

Cauza a fost documentata cu sprijinul de specialitate al Directiei Generale Anticoruptie - Directia Anchete, IGPR - Directia de Operatiuni Speciale si IPJ Maramures - Serviciul de Investigatii Criminale.

Precizam ca punerea in miscare a actiunii penale si dispunerea unor masuri preventive reprezinta etape si activitati de urmarire penala reglementate de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfasurari a procesului penal, activitati care nu pot in nicio situatie sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Ce spune instanta

GHEJEU G. IOAN TEODORInculpat

Solutia pe scurt: In temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedura penala, respinge propunerea formulata de Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures in dosarul nr. 314/P/2023 si, in consecinta:

In baza art. 227 alin. 2 Cod procedura penala, dispune luarea masurii preventive a controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, respectiv din data de 22 septembrie 2023 pana in data de 20 noiembrie 2023, inclusiv, fata de inculpatul GHEJEU IOAN TEODOR , cercetat pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, prevazuta de art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - modificata si completata. In temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedura penala, pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Ghejeu Ioan Teodor trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:

a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de drepturi si libertati, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;

b) sa informeze de indata organul de urmarire penala, judecatorul de drepturi si libertati sau organul judiciar in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;

c) sa se prezinte la Politia municipiului Oradea, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate sunt chemat. In temeiul art. 215 alin. 2 lit. a si d Cod procedura penala, cat se afla sub control judiciar, inculpatul Ghejeu Ioan Teodor are urmatoarele obligatii:

– sa nu depaseasca limita teritoriala a judetului Bihor decat cu incuviintarea prealabila a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata;

– sa nu comunice cu martorii Pintea Cecilia, Angela Pop, Aurelian Victor, Kaban Hainalka Maciuc Viorica .

In baza art. 215 alin. 3 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului Ghejeu Ioan Teodor ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor ce ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Conform art. 215 alin. 4 Cod procedura penala, supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de Politia municipiului Oradea, jud. Bihor.

Dispune punerea in libertate a inculpatului Ghejeu Ioan Teodor, daca nu este arestat in alta cauza.

Cu drept de contestatie in 48 de ore de la pronuntare cu inculpatul si de la comunicare cu procurorul. Pronuntata in camera de consiliu, azi, 22 septembrie 2023, ora 11:30.

Document: Incheiere – masuri preventive (faza de UP) 61/2023 22.09.2023

EXCLUSIV: Doi elevi din Cavnic s-au luat la bataie in fata salii de sport. Motivul disputei: o fata
Citeste
A fost adoptat proiectul privind infiintarea de consortii administrative
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.