FOTO/VIDEO: SPARGATORI DE APARTAMENTE - Doi baimareni recidivisti au fost condamnati la 15 ani de puscarie pentru 8 ,,lovituri"

Cei doi spargatori de apartamente care au actionat in Alba Iulia, in luna decembrie 2019 si-au primit pedepsele din partea magistratilor de la Judecatoria Alba Iulia.

In total, pentru faptele comise, barbatii din Baia Mare au fost condamnati la peste 15 ani de inchisoare cu executare, in prima instanta.

F. Andrei Catalin si B. Marcel Raul, in varsta de 35 de ani, respectiv 37 de ani, au reusit "performanta" ca in doar cateva zile sa sparga opt apartamente din Alba Iulia.

Metoda folosita de cei doi barbati a fost cea a "cheii mincinoase". Fortau butucul usii cu mai multe instrumente confectionate artizanal, dar si cu o surubelnita.

Modul de operare si ce au reusit sa sustraga din apartamente sunt detaliate de anchetatori in motivarea instantei din Alba Iulia.

Pentru prinderea celor doi, autoritatile au desfasurat o ampla ancheta si au pus cap la cap mai multe inregistrari video, in care barbatii au fost surprinsi, in apropierea locuintelor pe care le-au spart. Mai mult, telefoanele barbatilor, dar si ale rudelor acestora au fost ascultate.

In 11 decembrie 2019, barbatii au dat patru spargeri. Dintr-un apartament au sustras 2 ceasuri de peste 4000 de euro, dintr-o alta locuinta lei si euro - valoare totala de aproape 20.000 lei. De asemenea, dupa ce au intrat intr-un alt apartament au sustras parfumuri, doua sepci si un ceas, iar din alta locuinta tot un parfum, mai multe bijuterii si o suma de bani, prejudiciul fiind de peste 7.000 de lei.

Cateva zile mai tarziu, pe 18 decembrie, barbatii au spart alte patru apartamente. Intr-o locuinta au gasit doar 50 de euro, in alta bijuterii de aur de aproape 4000 de lei, iar din alt apartament au furat 800 de lei.

Dar pe 18 decembrie, cand se aflau in locuinta unui barbat, au fost prinsi asupra faptului. Dupa ce au spart apartamentul si au sustras bani si mai multe bijuterii in valoare de peste 16.000 de lei, proprietarul locuintei i-a prins asupra faptului, iar, in acel moment, unul dintre cei doi l-a lovit pe proprietar peste fata pentru a-si asigura scaparea.

Cateva zile mai tarziu, pe 21 decembrie, la Baia Mare, politistii au descins in locuinta unuia dintre cei doi barbati si au gasit hainele si sculele cu care au comis faptele.

Acestia au fost arestati preventiv la Cluj-Napoca unde sunt banuiti de alte spargeri, dar si la Alba Iulia.

F. Andrei Catalin a fost condamnat pentru talharie calificata la 5 ani de inchisoare si la 4 ani pentru furt calificat. De asemenea, barbatul mai avea un rest de 224 de zile, ramase neexecutate dintr-o condamnare mai veche. Prin contopirea pedepselor, magistratii l-au condamnat la 6 ani, 4 luni si 224 zile inchisoare.

B. Marcel Raul a primit 7 ani de inchisoare pentru talharie calificata si 5 ani si 6 luni pentru furt calificat. A rezultat pedeapsa de 8 ani si 10 luni de inchisoare.

De asemenea, acestia au avut de platit despagubiri catre persoanele ale caror apartamente le-au spart.

Sentinta de la Judecatoria Alba Iulia din 8 august nu a fost definitiva si a fost atacata la instanta superioara, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde se va da o decizie definitiva.

Sursa: Alba24.ro.

Articolul FOTO/VIDEO: SPARGATORI DE APARTAMENTE - Doi baimareni recidivisti au fost condamnati la 15 ani de puscarie pentru 8 ,,lovituri" apare prima data in Stiri din Maramures - Vasile Dale.

Spectacolele in sali s-ar putea relua dupa 15 septembrie. Sunt in discutie trei scenarii privind redeschiderea cinematografelor si teatrelor
Citeste
Ce spune Raed Arafat despre sfarsitul pandemiei de coronavirus
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.