FOTO: Controale la agentii din domeniul forestier

De la inceputul acestei saptamani, politistii Serviciului Protectia Fondului Forestier si Piscicol din cadrul Directiei de Ordine Publica, alaturi de colegi din Harghita, Maramures, Neamt, Brasov, Alba, Bistrita-Nasaud, Mures, Covasna si Vrancea, au actionat in judetul Harghita, verificand daca agentii economici care manipuleaza lemn respecta dispozitiile legale in ceea ce priveste achizitia, depozitarea, prelucrarea si comercializarea materialelor lemnoase.

Au fost verificati 14 agenti economici cu obiect de activitate in domeniul forestier si un ocol silvic. In urma ilegalitatilor constatate au fost intocmite dosare penale pentru comiterea a 2 infractiuni de taiere fara drept de arbori din fondul forestier, 2 de furt de arbori din fondul forestier si o infractiune de obtinere pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE.

Au mai fost aplicate 35 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 143.000 de lei, pentru incalcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice.

Totodata, au fost dispuse masuri complementare de confiscare a peste 1.200 de metri cubi de material lemnos, in valoare de peste 600.000 de lei.

Actiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviatie din cadrul MAI, iar in activitati au fost angrenati si specialisti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, Garzile Forestiere Timisoara, Ploiesti, Focsani, Ramnicu Valcea si Suceava.

Articolul FOTO: Controale la agentii din domeniul forestier apare prima data in Stiri din Maramures - Vasile Dale.

DE STIUT: Sfaturile jandarmilor montani pentru a evita atacurile ursilor
Citeste
Premierul Orban si ministrul Catu apar in dosarul de la DNA al fostului sef Unifarm
Citeste
Articol preluat de pe vasiledale.ro. Citeste tot articolul aici.