Escrocii au fost luati in vizor de politisti. Dosare penale si sanctiuni uriase

ACTIUNE LA BAIA MARE Exercitarea, fara drept, a unei profesii sau activitati pentru care legea cere autorizatie ori exercitare acestora in alte conditii decat cele legale, daca legea speciala prevede ca savarsirea unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit legii penale, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Politistii specializati in investigatii criminale, din cadrul Politiei municipiului Baia Mare, monitorizeaza activitatile ilegale in domeniu, iar ieri, 19 decembrie au actionat pe raza municipiului impreuna cu politisti de ordine publica si luptatori din cadrul Serviciului de Actiuni Speciale.

In cadrul activitatilor desfasurate ieri au fost identificate patru persoane, cu varste cuprinse intre 27 si 58 de ani, care desfasurau activitati de schimb valutar, fara a fi autorizati.
Politistii au intocmit un dosar penal si continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de exercitarea fara drept a unei profesii sau activitati. De asemenea au fost aplicate sanctiuni contraventionale pentru incalcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, in valoare de peste 12 000 de lei, si s-a dispus confiscarea unor sume de bani sume de bani susceptibili a proveni din activitati ilicite in domeniu.

Astfel de activitati vor continua. Pentru a evita sa devina victimele unor fapte ilicite, politistii recomanda persoanelor care doresc sa efectueze schimburi valutare sa se adreseze unitatilor bancare ori societatilor comerciale autorizate!

Informatii furnizate de IPJ Maramures

Accidente rutiere in recea, lapusel si la padurea stejarul
Citeste
Consiliul Tineretului din Romania, atrage atentia guvernului
Citeste
Articol preluat de pe actualmm.ro. Citeste tot articolul aici.