7 milioane de euro finantare! Visul baimarenilor si proiectul primarului Chereches devin realitate

Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches a prezentat in cadrul sedintei din 30 iulie 2019 a Adunarii Generale a Membrilor Asociatiei Grupului de Actiune Locala Baia Mare prioritati pe care le considera necesare a fi puse in practica pentru ca 7 milioane de euro sa poata sta la baza finantarii de proiecte pentru comunitatea baimareana.

Asociatia "Grupul de Actiune Locala Baia Mare", initiat de catre municipalitatea locala, constituit in prezent din 8 membri din domeniul neguvernamental, privat si Municipiul Baia Mare, face parte dintr-un experiment national – GAL-urile Urbane care au la dispozitie peste 60 de milioane de euro pentru finantarea proiectelor care vor fi depuse.

Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare:

"In primul rand doresc sa le multumesc celor care s-au implicat de la debutul acestui proiect in derularea tuturor procedurilor, dar in primul rand vreau sa le multumesc celor care s-au implicat in ultima faza in salvarea acestui proiect, in revitalizarea, in reenergizarea acestui proiect. Vreau sa cred ca fiecare dintre dumneavoastra, pentru ca v-am invitat in functie de specificul activitatii pe care o aveti, sa intelegeti perspectiva sociala a acestui proiect, perspectiva economica si perspectiva educationala, dar si rezolvarea unei probleme importante a municipiului si de ce nu, generarea unui exemplu pentru celelalte comunitati din Romania care se confrunta cu problema integrarii comunitatilor rome. Vorbim despre o entitate care se va ocupa de zona pe care o numim generic Craica, este o zona unde interventiile autoritatilor au fost de foarte multe ori viciate de catre entitati care n-au inteles intentia municipiului de a face bine acelor oameni, oameni care indiferent de cum ii denumim sunt oameni, sunt romani si sunt unii dintre ei parinti, altii bunici, dar in principal sunt foarte multi copii care trebuie sa beneficieze de conditii, respectiv apa, curent, trebuie sa beneficieze de acces la invatamant, trebuie sa beneficieze de un viitor pe care autoritatea locala, respectiv intreaga comunitate trebuie sa il ofere."

Asociatia GAL Baia Mare, proiect finantat din Fondul Social European prin Programul capital Uman 2014-2020 are alocate peste 7 milioane de euro pentru finantarea proiectelor care vor fi depuse.

Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare:

"Vorbim despre un orizont financiar de 7 milione de euro pentru care vor fi depuse solicitari de finantare, respectiv proiecte care vor face ca aceasta zona sa fie, in ghilimele asanata, si transformata intr-o zona utila din perspectiva comunitara pentru municipiul Baia Mare, respectiv o zona civilizata, o zona care sa poata sa certifice cresterea calitatii vietii in cartierul Vasile Alecsandri. Vorbim de o zona unde amenajarea terenului, respectiv utilitati, infrastructura rutiera, pietonala, va trebui sa fie gandita intr-un mod integrat raportat la cartierul Vasile Alecsandri si raportat la intreg orasul. Va fi o extindere a cartierului Vasile Alecsandri intr-o maniera in care sa avem intr-un mod foarte civilizat locuinte sociale dar si locuinte pentru tineret, locuinte pentru specialisti, imobile pe care municipiul Baia Mare si le va asuma ca si finantare. Pe de alta parte, accesul la educatie al copiilor va fi facilitat atat prin transportul distinct, orientat exclusiv spre elevi, dar si prin crearea unor spatii de invatamant in aceasta zona, lucru pe care din nou autoritatea locala va trebui sa si-l asume si si-l va si asuma. Pe de alta parte vorbim despre tot ceea ce inseamna o amenajare prietenoasa vis-a-vis de mediu, prin crearea unor spatii verzi, parcuri, respectiv locuri de joaca si terenuri de sport. In aceasta extindere a cartierului Vasile Alecsandri nu ne gandim la relocarea dintr-o cocioaba intr-o constructie usor mai civilizata a celor care locuiesc acolo. Orientarea autoritatii locale spre cresterea calitatii vietii in acea zona, respectiv in extinderea cartierului Vasile Alecsandri nu este exclusiv pentru comunitatea care astazi locuieste acolo ci pentru cei care au nevoie, din intreg orasul, de locuinte sociale, respectiv locuinte pentru tineret sau locuinte pentru specialisti. Suntem constienti de cei care sunt membri ai comunitatii rome si fac parte din comunitatea roma si trebuie sa le acordam sprijin printr-o integrare inteligenta, dar integrarea aceasta trebuie sa fie conditionata de anumite reguli pe care trebuie sa le respecte, respectiv anumite asumari pe care si comunitatea in general le va garanta pentru aceste comunitati marginalizate. "

In acest sens, pe langa cei 8 membrii au fost invitati sa adere acestei asociatii Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, Ocolul Silvic Municipal Baia Mare, AJOFM, D.G.A.S.P.C. Maramures, bisericile din zona si gradinitele, S.C. Drusal S.A., Consiliul judetean Maramures si reprezentanti ai comunitatii economice locale.

Petre Mitru, manager GAL Baia Mare:

"Prima cerinta pentru cresterea numarului de membri este sa depuna o adeziune. Membrii actuali sunt piese esentiale. AJOFM, ISJ, Ocolul Silvic, Vital, Directia de Protectie a Copilului, bisericile din zona, 2 scoli, Drusal, Consiliul Judetean Maramures au adeziunile semnate, urmeaza demersurile specifice. Comitetul actual director aproba adeziunile noilor membri. Pasii urmatori functonali sunt cresterea numarului de membri, alegerea comitetelor, ei aproa documentele si lansarea sesiunii de finantare "

Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare a subliniat celor prezenti faptul ca este necesara cresterea calitatii vietii in zona Cartierului Vasile Alecsandri , cu spatii verzi, terenuri de sport, spatii de joaca, locuinte pentru tineri si specialisti.

Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare:

"Din punctul meu de vedere educatia este o chestiune importanta, daca vorbim de educatie vorbim de utilitati, vorbim de tot ceea ce inseamna locuire si nu locuire in constructii individuale ci si in constructii colective respectiv blocuri de locuit pentru ca avem suficiente atat in zona punctuala Craica cat si in zona adiacenta. Este o zona efervescenta si din perspectiva economica si sunt suficiente societati comerciale care isi desfasoara activitatea in vecinatate acestei colonii, ca sa spun asa, astazi o colonie si care au nevoie de forta de munca de aici. Din acest motiv si orientarea spre munca, respectiv modul in care cei din respectiva zona invata o meserie va fi un lucru important pentru a functiona cu adevarat si acest proiect si logica pe care merge Autoritatea locala. E o chestiune foarte importanta pentru noi, pentru comunitatea baimareana, o problema pe care trebuie sa o rezolvam cu totii pentru ca nu putem sa ignoram oamenii care fac parte din comunitatea noastra baimareana si pe de alta parte trebuie sa ne adunam. Problemele pe care timpul, istoria, etapele administrative si politice le-au generat in favoarea sau defavoarea comunitatii noastre sunt realitati pe care trebuie sa le vedem intru-un mod clar, pozitiv, sa le recunoastem si sa le rezolvam, nu transformand o zona tip Craica intr-o alta zona tip Craica, ci pur si simplu rezolvand aceasta integrare in acord cu intreaga comunitate baimareana, comunitatea Cartierului Vasile Alecsandri si cu cei care astazi locuiesc in aceasta zona defavorizata. Din punctul meu de vedere este o chestiune importanta, de comunicare cu oamenii din cartier, oameni care au foarte mari asteptari si de foarte mult timp pentru rezolvarea acestei situatii si care au ajuns de la a tolera o problema la a suferi asa o trauma zilnica vis-a-vis de modul in care sunt invecinati cu o zona mizera in care din pacate traiesc si oameni. Sunt chestiuni care prin proiectele care vor fi depuse sunt tratate si vor fi rezolvate, dar eu imi doresc foarte mult ca entitatile importante si din perspectiva economica si din perspectiva cultural, educationala si religioasa si din perspectiva autoritatilor de diverse tipuri sa se genereze un front comun si o chestiune care sa duca la atragerea si cheltuirea celor 7 milioane de euro si mai mult decat atat la atragerea si altor finantari din diverse surse, fonduri europene, de alt tip sau, de ce nu, finantari private din partea celor interesati, actori economici care functioneaza pe raza municipiului Baia Mare. Un lucru foarte important si cheia din care putem sa generam inclusiv o dezvoltare economica structurata si ar fi consistenta este resursa umana care daca vom avea inteligenta sa o slefuim, sa o educam, solutia va fi o premisa pentru investitori sa vina, sa isi asume finantari, sa isi asume investitii si sa poata sa genereze dezvoltare, profit, respectiv o viata mai buna pentru cei care locuiesc in aceasta zona. "

Pana in prezent au fost elaborate, la nivelul Asociatiei "Grupul de Actiune Locala Baia Mare", manualul de proceduri pentru evaluare si selectie proiecte si proiectul "Sprijin pentru functionarea GAL Baia Mare", acesta din urma fiind in implementare. De asemenea, a fost inaintata spre aprobare desemnarea unui nou manager al asociatiei, respectiv Maria Pop, pe care experienta in management de proiecte pe fonduri nerambursabile o recomanda in aceasta functie.

Maria Pop:

"Consider ca am experienta necesara sa sustin si sa dezvolt impreuna cu ceilalti parteneri acest proiect. Cred ca am si energie, sunt libera, dar experienta in celelalte proiecte ma face sa cred ca pot, bineinteles cu sustinere. Nu poti singur, fara implicarea celorlalti parteneri. O sa fie greu, dar nu imposibil."

 

ActualMM

Sectia pentru judecatori condamna folosirea dramei de la Caracal in scop politic, asa cum s-a intamplat in ultimele zile
Citeste
COD GALBEN de vijelii in mai multe localitati din Maramures
Citeste
Articol preluat de pe actualmm.ro. Citeste tot articolul aici.