6 mii de pachete cu tigari descoperite de politistii de frontiera intr-o masina

CONTRABANDA LA CRACIUNESTI  Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au descoperit intr-un autoturism oprit in trafic, aproximativ 6.000  pachete cu tigari de provenienta ucraineana, cantitate pe care doi cetateni romani intentionau sa o transporte si ulterior sa o comercializeze pe piata neagra de desfacere din Romania.

Duminica, 10 martie, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au desfasurat o actiune pe linia combaterii contrabandei si a traficului ilicit cu produse accizabile.

Astfel, in jurul orei 07.30, lucratorii nostri au oprit in trafic, pentru control, pe raza localitatii Craciunesti, judetul Maramures, un autoturism marca Volkswagen Passat, inmatriculat in Romania. Masina era condusa de catre o femeie, T. M., in varsta de 31 de ani, iar in calitate de pasager se mai afla in autoturism si cetateanul P. V., in varsta de 39 de ani, ambii domiciliati pe raza judetului Gorj.

La controlul efectuat asupra masinii, politistii de frontiera au descoperit in portbagaj si pe bancheta din spate a masinii, mai multe colete voluminoase ce contineau tigari. Drept urmare, s-a luat masura conducerii celor doua persoane impreuna cu masina cu tigari la sediul Politiei de Frontiera, in vederea continuarii cercetarilor.

In urma inventarierii baxurilor descoperite a rezultat cantitatea de 5.960 de pachete cu tigari, de provenienta ucraineana, in valoare de 69.700 lei. In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, iar in continuare se fac verificari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitatii infractionale.

Totodata, autoturismul in valoare de 11.750 lei, folosit la transportul tigarilor, a fost indisponibilizat pana la finalizarea anchetei.

 

Informatii furnizate de ITPF Sighetu Marmatiei

Femeie lovita de masina pe strada Gheorghe Sincai
Citeste
MaiDulce.ro
Citeste
Articol preluat de pe actualmm.ro. Citeste tot articolul aici.